Cand vine vorba de a oferi performante premium la un pret justificat, LG C4 se impune ferm drept unul dintre cele mai bune televizoare high-end. Reprezentand a 4 generatie a apreciatei serii C de televizoare LG, acesta rafineaza tot ceea ce i-a facut pe predecesorii sai un etalon pentru divertismentul premium de acasa.
LG OLED C4 impresioneaza prin niveluri perfecte de negru, luminozitate remarcabila, reproducere fidela a culorilor, miscare fluida si functii de gaming avansate. Atingand un echilibru aproape perfect intre excelenta cinematografica si versatilitatea de zi cu zi, este un televizor bun pentru pasionatii de film, gameri si pentru oricine isi doreste o experienta fara compromisuri.
Spre deosebire de generatiile anterioare, LG C4 nu doar ca se lupta pentru locul 1 al clasamentului cu cele mai noi modele Samsung, precum S90D, ci le si depaseste adesea datorita performantei excelente in camere luminoase si a suportului complet pentru Dolby Vision, esential pentru o experienta HDR de top.
LG C4 este disponibil in dimensiunile 105 cm (42C41LA), 121 cm (48C41LA), 139 cm (55C41LA), 164 cm (65C41LA), 195 cm (77C41LA) si 210 cm (83C41LA), fiind parte din generatia de televizoare LG lansata in 2024.
- imagine cinematografica
- gameplay fluid, fara tearing
- upscaling bazat pe inteligenta artificiala
- optimizare continua a imaginii si sunetului
- excelent in gaming
- sunet nu foarte calitativ
- putine imbunatatiri comparativ cu C3
| Diagonala | 105 cm, 121 cm, 139 cm, 164 cm, 195 cm, 210 cm |
| Tip panou | OLED evo |
| Rezolutie | 4K Ultra HD |
| Rata de refresh | 120Hz nativ (pana la 144Hz in modul VRR) |
| Tehnologii HDR | HDR10, Dolby Vision, HLG |
| Procesor imagine | α9 AI Processor 4K Gen7 |
| Sistem operare | webOS 24 |
| Porturi | 4 x HDMI 2.1, 3 x USB, Ethernet, eARC, Optical Audio, CI+ |
| Sunet | Dolby Atmos, 2.2 canale, 40W |
| Functii gaming | ALLM, VRR, G-Sync, FreeSync Premium, Game Optimizer |
Design si instalare
LG C4 impresioneaza printr-un design elegant si ultra-modern, care atrage rapid atentia in orice living. Ecranul este extrem de subtire, avand o grosime de doar 4.5 cm in cel mai gros punct, creand un profil futurist ce arata spectaculos indiferent din ce unghi este privit. Rama este aproape inexistenta, masurand doar 0.6 cm, fiind realizata dintr-un cadru metalic ce confera televizorului un aspect premium si rafinat.
Partea din spate este finisata cu un material compozit texturat, de culoare gri inchis mat, oferind o estetica discreta, perfect adaptata pozitiei de produs high-end. Televizorul poate fi montat usor pe perete folosind un suport compatibil VESA, punand astfel in valoare profilul sau ultra-subtire.
Suportul central al LG C4, cu finisaj metalic periat, completeaza perfect designul minimalist al televizorului si ofera flexibilitate in amplasare pe orice tip de mobilier, spre deosebire de LG B4, care necesita un mobilier mai lung din cauza picioarelor amplasate la extremitati. Acesta ridica ecranul suficient de mult pentru a permite amplasarea unui soundbar sub televizor fara a obstructiona imaginea. Instalarea este simpla, standul se monteaza cu cateva suruburi si ofera o stabilitate buna, desi poate aparea un usor balans daca televizorul este impins.
Telecomanda Magic Remote ofera navigare intuitiva si acces direct la aplicatii de streaming, dar are dezavantajul de a fi usor voluminoasa fata de alternativele concurente si lipseste iluminarea tastelor, un mic inconvenient pentru utilizarea pe timp de noapte.

Imagine si sunet
LG C4 livreaza o experienta vizuala exceptionala, datorita raportului de contrast aproape infinit si tehnologiei pixelilor auto-emisi, care permit afisarea unui negru perfect fara efecte de blooming. Luminozitatea maxima in HDR atinge aproximativ 950 cd/m² pentru zonele mici de lumini intense, generand culori vibrante si spectaculoase, desi luminozitatea pe intregul ecran scade semnificativ din cauza unui sistem agresiv de limitare automata a luminozitatii (ABL).
Reproducerea culorilor este excelenta, cu o acoperire de 93.7% din spatiul de culoare DCI-P3, iar suportul pentru formatele HDR10, Dolby Vision si HLG garanteaza o redare cinematografica fidela sursei, indiferent daca urmaresti canale TV sau continut de streaming de pe platforme precum Netflix sau Disney+.
Profunzimea si acuratetea imaginilor sunt evidente din primul moment, cu o usoara tendinta spre rosu, corectabila rapid prin calibrare. Desi nu este cel mai luminos OLED de pe piata — modele precum LG G4 si Samsung S95D beneficiaza de tehnologii suplimentare pentru a creste luminozitatea, dar vin la preturi mai ridicate — LG C4 continua sa ofere o experienta vizuala spectaculoasa.
Televizorul vine cu moduri dedicate precum Filmmaker Mode, Cinema Mode si Game Optimizer, adaptate pentru diverse scenarii de vizionare, pentru a reda imaginea exact asa cum a fost gandita de producatori.
In camerele luminoase, LG C4 se descurca destul de bine avand in vedere ca are un panou lucios. Lumina directa intensa poate afecta usor claritatea imaginii. Unghiurile de vizualizare sunt excelente, culorile si contrastul ramanand constante chiar si la vizualizari din lateral.
La capitolul sunet, televizorul este echipat cu un sistem de difuzoare 2.2 canale, oferind o putere totala de 40W. Suporta tehnologii precum Dolby Atmos si AI Sound Pro, oferind un efect de sunet surround virtual si imbunatatind claritatea dialogurilor.
Difuzoarele integrate sunt suficiente pentru utilizarea zilnica, insa pentru o experienta home-cinema completa, se recomanda utilizarea unui soundbar extern. Setarile audio sunt variate si permit ajustarea sunetului in functie de acustica fiecarei incaperi.

Procesor, OS si Gaming
LG C4 este echipat cu noul procesor Alpha 9 AI 4K Gen7, care aduce imbunatatiri semnificative in procesarea imaginilor, inclusiv upscaling de inalta calitate, reducerea zgomotului si optimizari bazate pe inteligenta artificiala. Acest procesor nu doar rafineaza continutul de rezolutie mai mica pentru afisajele 4K, ci include si tehnologia Brightness Booster pentru a maximiza evidentierile HDR. In plus, ofera suport pentru upmixarea sunetului la format virtual 9.1.2 Dolby Atmos, imbunatatind astfel atat experienta vizuala, cat si cea auditiva.
Sistemul de operare webOS 24 ofera o experienta smart TV rapida si intuitiva. Interfata a fost optimizata cu sectiuni de tip Quick Cards pentru acces facil la Jocuri, Muzica, Sport si Home Hub. Cele mai importante aplicatii de streaming, precum Netflix, Disney+, YouTube si Prime Video, sunt preinstalate. In plus, televizorul suporta control vocal prin Google Assistant, Alexa si LG ThinQ AI, iar functionalitatile AirPlay 2 si Chromecast permit partajarea continutului de pe dispozitive mobile fara efort.
In materie de gaming, LG C4 impresioneaza printr-o rata de refresh de 144 Hz si suport HDMI 2.1 pe toate cele patru porturi, asigurand redare fluida la 4K 120 Hz si 144 Hz. Sunt disponibile functii avansate precum VRR, G-Sync, FreeSync Premium si ALLM, oferind un gameplay fara tearing si cu input lag extrem de redus, de doar 9.2 ms in modul Boost activat.
Experienta de gaming este completata de Game Dashboard pentru ajustari rapide si Game Optimizer, care include presetari pentru diverse genuri si optiuni de reglare a stabilizarii negrului. Suportul extins pentru servicii de cloud gaming precum GeForce Now si Amazon Luna adauga si mai multa versatilitate.

LG OLED C4 Pareri – merita?
LG C4 ridica standardele in lumea televizoarelor premium, combinand performanta de top cu tehnologii de ultima generatie. Cu procesorul Alpha 9 AI Gen7 si un panou capabil de refresh la 144Hz, acest model exceleaza atat in experientele cinematografice, cat si in sesiunile intense de gaming. Culorile sunt vii, negrul este absolut, iar detaliile fine ies in evidenta in orice cadru.
Chiar daca exista modele mai luminoase, precum Samsung S90D sau LG G4, C4-ul reuseste sa pastreze un echilibru intre calitate, pret si functionalitate. Fata de LG B4 sau C3, aduce imbunatatiri clare in luminozitatea HDR, fluiditatea imaginilor si fidelitatea culorilor. In plus, suportul complet pentru HDMI 2.1, Dolby Vision si toate standardele moderne de gaming fac din LG C4 un televizor pregatit sesiuni intense de joc si seri de film memorabile.

